Evenimente 2010

Dincolo de succesul proiectelor imobiliare Bermo, noi creem comunităţi. Compania Bermo Group şi-a asumat o implicare activă şi responsabilă în viaţa comunităţii, iar comunitatea ai cărei membri suntem va avea parte de realizări concrete în anul 2010, în ceea ce priveşte dezvoltarea urbanistică a oraşului Arad.

Concurs urbanism Bermo

Ziua Bermo 2010

În noiembrie 2010 am sărbătorit 6 ani de activitate. Şi suntem mulţumiţi cu ceea ce am realizat în aceşti ani. Ne-am extins în Braşov şi Cluj şi am dovedit că suntem o companie puternică şi serioasă.